When you were her man…

Îţi aminteşti cu un zâmbet nostalgic de vremea când erai al ei, când te priveai cu ochii aceia mari şi-ţi spunea că te iubeşte, că eşti cel mai important, singurul care contează şi va conta vreodată. Acum o vezi din ce în ce mai rar, de fiecare dată este la braţ cu altcineva, iese mereu prin cluburi, vezi asta pe facebook-ul ei, pentru că îl verifici zi de zi, se distrează. Te gândeşti că îi este foarte bine fără tine, eşti de fapt puţin nervos că ea e bine, iar tu… tu te pierzi din ce în ce mai des pe piesele alea lente, care acum ceva timp le urai. Îţi aminteşti cum îţi spunea să te schimbi de dragul ei şi tu îi râdeai în nas şi continuai să ieşi la bere cu băieţii şi să nu o suni seri întregi, minţinând că eşti obosit. Îţi zicea, de fiecare dată când apuca să-ţi vorbească că nu mai eşti ca la început şi că, dacă o ţii tot aşa, iubirea ei pentru tine va muri. Dar nu, tu încăpăţânat, făceai în continuare toate acele lucruri pe care ea le ura, o făceai cu bună ştiinţă să te urască, pentru că aveai impresia că nu te va lăsa, orice ai fi făcut. Acum eşti nervos pe ea că o arde aiurea cu diferiţi tipi, o judeci, spui cui vrea să te asculte că e o panaramă, că-ţi zicea că te iubeşte şi acum, la câteva luni după, nu o vezi niciodată tristă, niciodată singură. E mai frumoasă parcă acum, îţi aminteşti că în ultima vreme ţie nu-ţi mai zâmbea şi te certa mereu. Le spui tuturor că e o panaramă, că nu te-a meritat ca să maschezi durerea, să fii în continuare bărbat, să nu admiţi că dorul de ea te omoară zi de zi.

Acum patul în care stăteaţi amândoi îţi pare mult prea mare, ceaşca ei de cafea este încă acolo, pe masa din bucătărie şi tresari, de fiecare dată când cineva bate la uşă, sperând că este ea. Dar ea nu mai vine, ea te-a uitat, ea iubeşte acum pe altcineva. De fapt, asta crezi tu. Ea petrece tot timpul cu el să nu dea răgaz amintirilor care o mistuie şi iese atât de des deoarece, atunci când seara o prinde singură în casă, se gândeşte la tine, şi plânge strângând în braţe ursuleţul de pluş pe care i l-ai dăruit. Dar nu spune nimănui asta, dacă o întreabă cineva de tine, spune că eşti trecut, că nu mai contează ce a fost. Trece intenţionat prin cartierul tău, tocmai pentru a sublinia că este fericită, să o vezi zâmbitoare şi puternică. Se preface că nu te observă, dar de fapt face tot posibilul să nu-ţi sară în braţe atunci când te vede. Şi apoi ajunge acasă şi plânge. Plânge o noapte întreagă şi e nervoasă pe ea că este atât de slabă, că nu te poate uita. Dar dimineaţa o ia de la cap, este puternică, trebuie să reziste fără tine, tu nu o meriţi. Şi tu… tu nu plângi, doar eşti bărbat, nu îţi permite mândria. Cu toate astea tresari când auzi o voce asemănătoare cu a ei, priveşti pozele cu voi de câteva ori pe zi, te închizi în tine. Nu mai ai curajul să fii cu altcineva, dar, ca să uiţi, pierzi nopţile prin diferite paturi de femei uşoare. Ea află de la prieteni comuni lucrul ăsta şi crede că ai uitat-o complet.

Te gândeşti acum că ar fi trebuit să-i cumperi flori mai des, să-i spui mai des că o iubeşti, să petreci mai mult timp cu ea. Îţi aminteşti cât de mult te rog să mergeţi la petreceri, pentru că adora să danseze, dar tu niciodată nu-i făceai pe plac. Îi spuneai mereu că eşti obosit sau că te simţi rău, numai să te lase să stai acasă. Acum ai vrea să o suni, este o petrecere în week-end şi vrei să mergi cu ea. Dar probabil nu-ţi va răspunde şi chiar dacă ar răspunde… cum să-ţi calci tu pe orgoliu şi să o inviţi?! Şi până la urmă o să mergi la petrecerea aia, deşi nu ai niciun chef, cu speranţa că vei cunoaşte o tipă simpatică cu care să petreci următoarele nopţi. Şi acolo o vezi pe ea, dansează în braţele lui, e zâmbitoare, radiază de fericire. Simţi că te îndrăgosteşti de ea din nou, iar pe ăla care o strânge în braţe ai vrea să-l calci în picioare. Faci rost de o ţigară să-ţi calmezi nervii, deşi, în urmă cu ceva timp renunţasei la ţigări de dragul ei. Ea te vede şi vine spre tine, te întreabă ce mai faci cum o mai duci. Îţi vine să spui că eşti total pierdut fără ea, că ai nevoie de prezenţa ei să poţi respira, dar răspunzi sec că eşti bine, că nu e nimic nou, tot cum te ştia. Ea este nervoasă că şi acum continui să fii atât de orgolios, se retrage şi peste câteva secunde o vezi la el în braţe… Te gândeşti că ai fi putut fi tu în locul lui dacă nu erai atât de prost să o pierzi… Pe fundal cântă Bruno Mars – When I was your man şi tu ieşi din local, trebuie să iei o gură de aer. Pentru prima dată renunţi să fii bărbat şi plângi. Ai lacrimi pe obraji, te plimbi fără ţintă şi atunci dai de ea. Şi pe obrajii ei curg lacrimi şiroaie. Când o vezi o strângi în braţe tare. Nu-ţi pasă că prietenul ei ar putea afla şi ar ieşi scandal. Ai nevoie de îmbrăţişarea ei. Îi spui la ureche că o iubeşti, că îţi pare rău pentru tot, că o vrei înapoi. Însă ea, printre lacrimi îţi spune că i-ai făcut prea mult rău, că e timpul să meargă mai departe, fără tine. Te doare inima şi totuşi îi spui că o vrei fericită, că dacă ea e fericită eşti şi tu şi pleci încet, spre casă. Acum înţelegi că ai pierdut-o pentru totdeauna, că te iubeşte dar nu te va ierta vreodată… Îţi aminteşti tot ce ai fi putut să faci şi n-ai făcut şi realizezi, în momentul acela, că fără ea nu vei mai putea iubi. Ea a fost şi va fi mereu marea ta iubire…

În amintirea dimineţilor petrecute împreună…

     Îmi deschideai uşa, cu ochii mici de somn şi zâmbeai leneş. Iubeam mirosul acela de cafea care dăinuia în bucătăria ta. Până să    apuc să spun ceva cu cuprindeai în braţe şi mă sărutai. Nu ştiu cum reuşeai să concentrezi toată dragostea într-un sărut. Eu n-am reuşit niciodată, poate şi din această cauză ai crezut că nu te iubesc îndeajuns. Până să apuc să-mi dau haina jos, tu erai la masa din bucătărie şi o ceaşcă de cafea aştepta cuminte pe masă. Nu aveam nevoie de două, oricum noi formam un întreg. Stăteai acolo, pe scaun, cu ochii aruncaţi pe fereastră şi trăgeai din ţigară. Eu iubeam să te văd aşa şi totuşi de fiecare dată mă supăram pe tine că fumezi. Pentru că ştiam că îţi faci rău şi făcându-ţi ţie rău, îmi făceai şi mie. Credeam, la vremea aceea că n-aş putea să trăiesc fără tine.

     Tu nu prea beai cafea, atunci, la prima oră a dimineţii. Iar eu, eu aş fi vrut doar să am buzele tale, îmi erau de ajuns. Mă îndemnai să mergem în dormitor, să mai stăm câteva ore în pat. Era plăcerea mea supremă să stau cu capul pe pieptul tău şi să privesc la pereţii coloraţi într-un albastru spălăcit. Şi până să mă dezmeticesc, tu mă cuprindeai în braţe, din spate. Îţi simţeam respiraţia fierbinte pe obrazul meu şi mă gândeam „Dacă mă sărută mor”. Şi mă sărutai, mă ucideai şi mă înviai cu săruturi dulci. Şi alteori, mă priveai în ochi serios şi mă pierdeam în ochii tăi ca marea. Mă sărutai părinteşte pe frunte, dându-mi bretonul la o parte, mai apoi pe vârful nasului şi, într-un final, îţi lipeai buzele de ale mele. Era cel mai inocent sărut şi totodată cel de care îmi aduc aminte cu cel mai mare drag. Când făceam acelaşi lucru tu zâmbeai larg şi mă îmbrăţişai. Mi-e dor de îmbrăţişările alea când îţi lipeai sufletul de al meu. Îmi amintesc că uneori adormeai aşa, la mine în braţe şi eu rămâneam trează să te privesc cum dormi. Îţi atingeam chipul cu blândeţe, de teamă să nu te trezesc, să nu tulbur acel somn dulce. Şi mai apoi, când te trezeai şi mă priveai simţeam că inima îmi bate de o sută de ori mai repede. N-am să uit modul în care mă priveai. De parcă ai fi spus „Tu eşti lumea mea” dintr-o singură privire. Şi cred că eram, pe atunci, cea mai importantă pentru tine. Dar şi tu pentru mine, dragostea mea. Dimineţile acelea petrecute la tine în braţe îmi sunt şi-mi vor fi mereu cele mai de preţ amintiri. Amintirea ta este, de fapt, cel mai scump lucru pentru mine. Pentru că în dimineţile acelea am învăţat să iubesc, fără să-mi dau seama însă. Şi, îţi recunosc acum, până să te fi pierdut nu ştiam cât de mult însemni pentru mine, cât de mult te pot iubi. Şi dacă ar fi să-mi pun o dorinţă, aceea ar fi să retrăiesc la nesfârşit o dimineaţă cu tine, iubirea mea. Să miros toată a fum de ţigară şi a tine, să-mi gâdile nările mirosul de cafea proaspăt făcută, să fiu prizonieră în pat la tine şi să nu mai fie nevoie vreodată să părăsesc apartamentul tău micuţ. Lumea asta e prea rea şi m-am săturat să o înfrunt fără tine. Împreună, formam un întreg. Eu fără tine sunt doar o tânără cu vise spulberate şi jumătate de inimă.