Moduri de a spune ”Adio!”

 

Vine un moment, în fiecare relaţie, când observăm că nu mai merge şi dorim să luăm o pauză, care, de cele mai multe ori, e echivalentul la o despărţire pe un termen mai lung. Ei bine… şi atunci ce facem ? Cum facem să-i spunem celui de lângă noi, adesea nebănuitor, că ceva ne apasă, că pur şi simplu nu mai dorim un viitor alături de el ? E una dintre cele mai complicate lucruri… Văd ca pe ceva normal, să discuţi cu cel de lângă tine, dacă nu din pricina sentimentelor ( desigur ştiu că sunt cazuri în care despărţirea provine de la lipsa acestora ) măcar din respect. Sunt desigur mai multe situaţii posibile şi m-am gândit să analizez câteva dintre ele în cele ce urmează.

O primă situaţie ar fi cea în care, deşi sentimentele există şi uneori sunt foarte puternice, să nu poţi trece peste o anumită greşeală ( sau chiar mai multe ). În cazul ăsta văd normal să încerci să discuţi cu cel de lângă tine şi si-i explici motivele care te determină să faci alegerea aceasta şi să vezi ce are de spus el/ea despre decizia ta. Ai putea chiar să descoperi că greşela care ţie îţi părea de neiertat sau gesturile care pe tine te făceau să te întrebi dacă te mai iubeşte să aibe o explicaţie logică. Nu mă refer aici la mincinoşii notorii. Sunt de părere oricum că nu trebuie niciodată să te laşi călcat/ă în picioare de nimeni, oricât de puternice ar fi sentimentele. Discuţia asta ar duce la două concluzii posibile, după cum încercasem să spun şi mai sus : fie se ajunge la o a doua şansă, tu abandonezi ideea de a pleca şi laşi timpul să decidă, să vezi dacă se va schimba totul, fie lui/ei nu-i pasă îţi răspunde indiferent şi chiar dacă nu o zice, plecarea ta nu-l afectează prea tare pe celălalt.

O a doua situaţie posibilă este cea în care tu realizezi că nu mai ai sentimente pentru persoana de lângă tine şi faci tot posibilul să o îndepărtezi. Începi prin a nu mai răspunde la telefon, a inventa fel şi fel de scuze pentru a nu mai vorbi atât de des, îţi ocupi programul cu fel şi fel de activităţi pentru a motiva de ce nu mai ai timp de el/ea. Aştepţi ca cel de lângă tine să se prindă cum stau lucrurile, să-şi facă bagajul şi să plece, făcându-l să creadă că era cea mai bună decizie. Greşit ! În modul ăsta provoci mult mai multă suferinţă decât dacă ţi-ai face curaj şi i-ai spune că nu mai vezi un viitor comun. Este într-adevăr dureros mai ales când persoana de lângă tine are sentimente puternice, dar este de preferat totuşi decât incertitudinea. Când ţii la o persoană nu renunţi atât de uşor, la primul semn pe care ţi-l arată şi tu faci decât să-i oferi nopţi întregi de incertitudine, de întrebări fără răspuns şi zile în care nimic nu are sens fiindcă eşti acolo, prezent în mintea lui/ei. Motive pentru care ai putea pleca sunt destul de multe, desigur şi dacă nu vrei să tai în carne vie spunând “Nu te mai iubesc” sau şi mai grav “Nu te-am iubit niciodată” poţi opta pentru mai multe variante : poţi spune că e o perioadă mai grea din viaţa ta sau că ai nevoie de timp singur/ă pentru a te linişti şi a te redescoperi pe tine… Oricât de naiv ar fi, el/ea va înţelege mesajul : “Nu se merită să-ţi faci griji. N-ai greşit cu nimic. E doar vina mea.”

O a treia situaţie şi totodată ultima despre care aleg să vorbesc este probabil la fel de întâlnită ca cele de mai sus. Tu întâlneşti o persoană nouă cu care simţi că trebuie să încerci să-ţi dai o şansă iar cel de lângă tine devine brusc o piedică în cale aşa-zisei fericiri. Din nou alegi să-i dai de înţeles că nu-ţi mai doreşti să continui, iar în paralel îţi încerci norocul cu noua persoană. Dacă eşti cu adevărat pornit, te desparţi în grabă de cel de lângă tine aruncându-i o replică expirată ca “Eşti prea bun/ă pentru mine” sau “Nu te merit” , cel părăsit aflând după scurtă vreme că de fapt îţi găsisei pe altcineva. Nu găsesc oricum prea fair-play să-i spui iubitului/iubitei că ai găsit pe altcineva, dar totuşi dacă nu vrei să primeşti o etichetă proastă ai putea să-i explici situaţia. La urma-urmei suntem oameni, ne îndrăgostim repede şi greşelile sunt ceva firesc.

Am putea acum să privim toate situaţiile din perspectiva celui ce urmează să fie părăsit pentru a ne face o idee. Consider oricum că este de prisos, probabil fiecare dintre noi a trăit o experienţă asemănătoare, dar o să vorbesc şi despre asta. Observi că iubita/iubitului devine tot mai rece şi mai distant/ă, te evită cât poate de mult, nu mai are timp liber pe care să-l petreacă cu tine, este mereu obosit/ă sau nervos/nervoasă. Şi tu ce faci ? Ajungi să-ţi pui sute de întrebări şi îţi aminteşti ultimele zile, analizând ce ai zis greşit sau dimpotrivă ce trebuia să zici şi ai omis, ce ai făcut greşit, care gest l-a deranjat atât de mult pe cel de lângă tine. Îţi pui toate aceste întrebări noaptea, ziua nu eşti bun de nimic, 24 din 24 ai în gând motive posibile pentru comportamentul lui/ei. Nu întrebi de teamă să nu pari paranoic/ă, dar laşi gândurile să te macine pe dinăuntru. Îţi pierzi încrederea în tine şi, în cel mai rău caz, consideri că nu meritai persoana care te-a părăsit deşi nu ai greşit cu nimic. Inventezi totuşi greşeli, exagerezi fiecare cuvânt şi îţi faci scenarii în cap. Eşti conştient că o să te părăsească,iar când vine momentul şi o face, te închizi în tine.

Îţi adresez o întrebare, ţie, care încerci să ieşi dintr-o relaţie făcându-l pe cel de lângă tine să se simtă vinovat, te-ai simţi bine în postura lui ? Îţi garantez că nu şi probabil o ştii dacă ai păţit-o, sau o vei afla, toţi aveam experienţe de genul. Mi-e silă de noi, oamenii, care ieşim pe uşa din spate din viaţa unei persoane fără să explicăm ce, cum şi de ce…

When you were her man…

Îţi aminteşti cu un zâmbet nostalgic de vremea când erai al ei, când te priveai cu ochii aceia mari şi-ţi spunea că te iubeşte, că eşti cel mai important, singurul care contează şi va conta vreodată. Acum o vezi din ce în ce mai rar, de fiecare dată este la braţ cu altcineva, iese mereu prin cluburi, vezi asta pe facebook-ul ei, pentru că îl verifici zi de zi, se distrează. Te gândeşti că îi este foarte bine fără tine, eşti de fapt puţin nervos că ea e bine, iar tu… tu te pierzi din ce în ce mai des pe piesele alea lente, care acum ceva timp le urai. Îţi aminteşti cum îţi spunea să te schimbi de dragul ei şi tu îi râdeai în nas şi continuai să ieşi la bere cu băieţii şi să nu o suni seri întregi, minţinând că eşti obosit. Îţi zicea, de fiecare dată când apuca să-ţi vorbească că nu mai eşti ca la început şi că, dacă o ţii tot aşa, iubirea ei pentru tine va muri. Dar nu, tu încăpăţânat, făceai în continuare toate acele lucruri pe care ea le ura, o făceai cu bună ştiinţă să te urască, pentru că aveai impresia că nu te va lăsa, orice ai fi făcut. Acum eşti nervos pe ea că o arde aiurea cu diferiţi tipi, o judeci, spui cui vrea să te asculte că e o panaramă, că-ţi zicea că te iubeşte şi acum, la câteva luni după, nu o vezi niciodată tristă, niciodată singură. E mai frumoasă parcă acum, îţi aminteşti că în ultima vreme ţie nu-ţi mai zâmbea şi te certa mereu. Le spui tuturor că e o panaramă, că nu te-a meritat ca să maschezi durerea, să fii în continuare bărbat, să nu admiţi că dorul de ea te omoară zi de zi.

Acum patul în care stăteaţi amândoi îţi pare mult prea mare, ceaşca ei de cafea este încă acolo, pe masa din bucătărie şi tresari, de fiecare dată când cineva bate la uşă, sperând că este ea. Dar ea nu mai vine, ea te-a uitat, ea iubeşte acum pe altcineva. De fapt, asta crezi tu. Ea petrece tot timpul cu el să nu dea răgaz amintirilor care o mistuie şi iese atât de des deoarece, atunci când seara o prinde singură în casă, se gândeşte la tine, şi plânge strângând în braţe ursuleţul de pluş pe care i l-ai dăruit. Dar nu spune nimănui asta, dacă o întreabă cineva de tine, spune că eşti trecut, că nu mai contează ce a fost. Trece intenţionat prin cartierul tău, tocmai pentru a sublinia că este fericită, să o vezi zâmbitoare şi puternică. Se preface că nu te observă, dar de fapt face tot posibilul să nu-ţi sară în braţe atunci când te vede. Şi apoi ajunge acasă şi plânge. Plânge o noapte întreagă şi e nervoasă pe ea că este atât de slabă, că nu te poate uita. Dar dimineaţa o ia de la cap, este puternică, trebuie să reziste fără tine, tu nu o meriţi. Şi tu… tu nu plângi, doar eşti bărbat, nu îţi permite mândria. Cu toate astea tresari când auzi o voce asemănătoare cu a ei, priveşti pozele cu voi de câteva ori pe zi, te închizi în tine. Nu mai ai curajul să fii cu altcineva, dar, ca să uiţi, pierzi nopţile prin diferite paturi de femei uşoare. Ea află de la prieteni comuni lucrul ăsta şi crede că ai uitat-o complet.

Te gândeşti acum că ar fi trebuit să-i cumperi flori mai des, să-i spui mai des că o iubeşti, să petreci mai mult timp cu ea. Îţi aminteşti cât de mult te rog să mergeţi la petreceri, pentru că adora să danseze, dar tu niciodată nu-i făceai pe plac. Îi spuneai mereu că eşti obosit sau că te simţi rău, numai să te lase să stai acasă. Acum ai vrea să o suni, este o petrecere în week-end şi vrei să mergi cu ea. Dar probabil nu-ţi va răspunde şi chiar dacă ar răspunde… cum să-ţi calci tu pe orgoliu şi să o inviţi?! Şi până la urmă o să mergi la petrecerea aia, deşi nu ai niciun chef, cu speranţa că vei cunoaşte o tipă simpatică cu care să petreci următoarele nopţi. Şi acolo o vezi pe ea, dansează în braţele lui, e zâmbitoare, radiază de fericire. Simţi că te îndrăgosteşti de ea din nou, iar pe ăla care o strânge în braţe ai vrea să-l calci în picioare. Faci rost de o ţigară să-ţi calmezi nervii, deşi, în urmă cu ceva timp renunţasei la ţigări de dragul ei. Ea te vede şi vine spre tine, te întreabă ce mai faci cum o mai duci. Îţi vine să spui că eşti total pierdut fără ea, că ai nevoie de prezenţa ei să poţi respira, dar răspunzi sec că eşti bine, că nu e nimic nou, tot cum te ştia. Ea este nervoasă că şi acum continui să fii atât de orgolios, se retrage şi peste câteva secunde o vezi la el în braţe… Te gândeşti că ai fi putut fi tu în locul lui dacă nu erai atât de prost să o pierzi… Pe fundal cântă Bruno Mars – When I was your man şi tu ieşi din local, trebuie să iei o gură de aer. Pentru prima dată renunţi să fii bărbat şi plângi. Ai lacrimi pe obraji, te plimbi fără ţintă şi atunci dai de ea. Şi pe obrajii ei curg lacrimi şiroaie. Când o vezi o strângi în braţe tare. Nu-ţi pasă că prietenul ei ar putea afla şi ar ieşi scandal. Ai nevoie de îmbrăţişarea ei. Îi spui la ureche că o iubeşti, că îţi pare rău pentru tot, că o vrei înapoi. Însă ea, printre lacrimi îţi spune că i-ai făcut prea mult rău, că e timpul să meargă mai departe, fără tine. Te doare inima şi totuşi îi spui că o vrei fericită, că dacă ea e fericită eşti şi tu şi pleci încet, spre casă. Acum înţelegi că ai pierdut-o pentru totdeauna, că te iubeşte dar nu te va ierta vreodată… Îţi aminteşti tot ce ai fi putut să faci şi n-ai făcut şi realizezi, în momentul acela, că fără ea nu vei mai putea iubi. Ea a fost şi va fi mereu marea ta iubire…